
Azi, în timp ce conduceam liniștiți pe traseul “Antilopa” si ne concentram asupra diferitelor situații din “23 August” – renumitul cartier mic și întortocheat, am zărit pe stradă un portofel! Așa că imediat am executat o manevră de parcare laterală și am coborât să vedem despre ce este vorba!
Cum nu erau trecători în zonă, am ridicat portofelul si am verificat conținutul! Avea într-adevăr o mica avere în el : lei, euro, carduri dar și documente importante!
Împreună cu elevul meu, Andrei, am luat decizia finală, fără să stăm prea mult pe gânduri : Punem în aplicare planul A !!!
“MERGEM SĂ-L DUCEM!“
Am introdus pe navigație adresa din cartea de identitate și am plecat în misiune!
Domiciliul proprietarului era în apropiere și am ajuns destul de repede! Am insistat la sonerie până când Dan, persoana ce pierduse portofelul, a iesit la poartă!
A fost surprins că ne-a văzut și nu înțelegea ce vor de la el doi băieți, sosiți în fața casei cu o mașină de școală auto!
Când a aflat totuși de ce îl căutăm, s-a bucurat foarte tare! (Ziua urmatoare trebuia să plece în Franța și e ușor de înțeles prin ce ar fi trecut fără aceste documente.)
Ne-a mulțumit sincer,ne-a felicitat pentru corectitudine și a fost de acord să imortalizăm momentul!
L-am lăsat pe Dan zâmbind gânditor și ne-am continuat drumul, șerpuind printre mașinile parcate haotic pe străduțe!



BINE FACI…BINE GĂSEȘTI!
Îl mai știți pe Andrei?
Împreună cu el am găsit zilele trecute un portofel și l-am înapoiat cu succes proprietarului!
Ei bine, uite că atunci când faci bine… tot cu bine ești răsplătit!
Andrei își dorea foarte mult să aibă acest permis, iar astăzi a susținut proba practică!
Cu ambiția lui, cu munca noastră…dar și cu voia divinității, am reușit să obținem ceea ce ne-am dorit! Succesul a fost incontestabil!
Să aveți o săptămână cu multe reușite și NE VEDEM ÎN TRAFIC!